Niciodata n-am suportat iarna mai putin. Eu, cea care s-a nascut cu frigul in sange si aproape are porniri violente cand cineva deschide geamul in ianuarie, nu mai rezist o zi in incrancenarea asta cu care si-a pus zapada ghearele pe oras. Eu, cea care numara saptamanile de iarna cum isi numara cineva pedepsele si ma ghemuiesc sub patura de fiecare data cand imi arata cu minus vreun termometru, decretez razboi acestui februarie de 60 de zile.
Nu suport iarna asta prelungita. In zilele frumoase de primavara am energia si puterea de munca ale lui Harap – Alb si nu-i nicio o nenorocita de astenie de primavara care sa ma puna la pamant. In zile cum sunt astea tot ce caut pe Google sunt cabinete medicale si am impresia ca totul in mine se deterioreaza, de la dinti la plamani, care fac urat si dintr-o singura tigara, fumata o data la doua saptamani.
Sa-mi aduca cineva un doftor si sa indeparteze odata iarna asta care seamana cu o overly attached girlfriend, care e in razboi cu toata lumea! Nu mi-am mai facut datoria de ecologist din liceu, ca mandru membru ECO – Scoala, dar zau ca mi-as pune energia la bataie impotriva incalzirii (sau o fi racirii, mai nou?) globale care strica tot feng shui-ul existentei umane. Numiti-o first world problem, dar te doare sufletul cand seara sunt strazile curate si mai -mai ca vrei sa vezi daca au inmugurit copacii din parcare, iar a doua zi e totul alb, de spui ca Mos Craciun e pe la colt, sa-si spele rusinea ca a uitat in decembrie cativa pusti de pe lista.
In ultima ora de stat la birou imi ingrop capul in laptop doar sa nu mai vad albeata de pe acoperisurile caselor din jur. Si ninge, ninge incontinuu cu fulgi lacrimogeni, care odata ajunsi pe sosele se transforma intr-o mazga fleoscaita care-ti strica ghetele si spiritele. Gata, ajunge!
Despre meteo dependenta s-a tot vorbit. Daca ar fi s-o intreb pe bunica probabil ca ar ridica o spranceana si mi-ar spune, in cuvinte mai simple, ca asta e un moft al lumii moderne si pe vremea ei nu se plangea lumea atat de mult. Eu as spune ca nu s-a plans ea, nu garantez pentru restul. Pentru ca nu ma stiu singura afectata de strazile astea care arata ca decor de film pentru emo kids. Si nu vorbesc de cei ofuscati ca nu-si pot purta gecile de piele nou achizitionate ci de oameni care, ca si mine, isi pierd toata vitalitatea in iarna asta continuua. Cei pentru care soarele e hrana pentru suflet si serile de vara cel mai frumos dar pentru umanitatie. Cei care se simt batrani cand gradele recidiveaza sub 0 si care sunt atacati de o stare de somnolenta care le ingreuneaza activitatea. Cei care se trezesc dimineata lipiti de pat si cu pleoapele grele, chiar daca au dormit 8 ore linistite.
Si da, stiu si teoria conform careia oamenii productivi si determinati, carora le ies prin toti porii motivarea si energia, n-ar trebuie sa se lase doborati de starea vremii, dar asemenea idealisme sunt la fel de greu de crezut cum e un regim raw vegan. Eu una n-am aflat inca cum se infrunta cu succes zapada asta care se depune peste sufletul meu cum se depun -scuzati-mi lipsa de sentimentalism – pietrele de rinichi.
Mi-e rau. Rau dor de primavara.
La voi cum e? Va intelegeti cu iarna sau credeti in meteo dependenta si v-ati scalda in raze de soare?