De câteva zile am prins damblaua asta: îmi torn un pahar cu apă, iau telefonul în mână și mă așez în dreptul ferestrei, pe brațul fotoliului. Damblaua mea de dimineață. Cea mai nouă. Am citit, întâmplător, câteva sfaturi ale unui medic neurolog pentru a pregăti și relaxa creierul pentru stresul din ziua în curs. Spre rușinea mea, n-am reținut numele doctorului în cauză, chit că sunt bună de fel la reținut astfel de detalii. Sincer, cred că i-am şi sărit numele, printr-un hop direct la sfaturile magice.
Ei bine, neurologul respectiv recomanda să ne petrecem câteva momente dimineața, privind cerul, în timp ce consumăm un pahar de apă și ascultăm muzica care ne place. De fel, cad în capcană sfaturilor de genul, vreau să experimentez, să văd dacă e întocmai spuselor. Eu, Toma necredinciosul!
În prima dimineață, m-am pus pe privit cerul. Privește cerul, Cătălina! Și ochii mi-au căzut, distrași, asupra acoperișurilor ce adăpostesc case somnoroase. Ferestre cu draperii trase, perdeluţe mândrindu-se cu danteluri învechite, lumini plăpânde ascunse în lumina înceţoşată a dimineţii de noiembrie târziu. Dar am fredonat melodia pusă în playlist și am sorbit mecanic din paharul cu apă, până am dat de fund. Nu-i plăcut să beau apă pe stomacul gol, dar am făcut lucruri mai grele în viață. Cică ar fi un obicei sănătos…
A doua dimineață, ochii mei n-au mai părăsit cerul. O fi el gri, dar cu puțină atenție începi să distingi nuanțele, formele norilor ce se modifică în vânt cu o ușurință magică. E ca atunci când priveşti o pânză pictată în ulei; de fiecare dată când te uiţi la ea ulterior descoperi detalii noi. În timpul ăsta am fredonat noua melodie aleasă, în timp ce n-am mai lăsat paharul din mână, sedusă de privitul cerului.
În a treia dimineață, deja așteptam să-mi fac damblaua…
Trucuri.
Trucuri de magie.
Magia presupune exersarea continuă a trucului.
Poate din cauza asta mulți dintre noi nu cred în magie, pentru că din variate motive, încetăm să ne exersăm trucurile.